râsu, plânsu…
un vechi prieten mi’a spus odata ca plangea.
si tot plangea.
si cum plangea el acolo… s’a gandit sa se si vada plangand.
era o mica tragedie sentimentala si merita sa planga, sa se descarce…
si merita sa se si vada plangand… sa vada cum plange… daca ramane frumos, sexi si rrr.
daca lumea nu se sperie de plansul lui.
incerca sa’si controleze, in timp ce plangea, privirea, grimasele, lacrimile sa curga ordonate in sir indian.
si am râs… dar am râs mult cand am auzit…
m’am mai maturizat intre timp (dupa cum se vede… am lasat un rand gol) si mi’am dat seama ca DA. trebuie sa ai un plâns reusit.
asa cum râsul poate declasifica personalitatea unui om… asa poate si plânsul s’o faca.
trebuie sa stii sa plângi atunci cand este cazul.
trebuie sa iti controlezi ochii, mimica fetzei si gesturile…
trebuie sa nu te faci de râs atunci când plângi.
Filed under: pebune | 19 Comments
Comentarii recente
top 10 essay writing… la bărbaţi cu strugurel ? gabriel la bărbaţi cu strugurel ? Lacey la sigla de la Carrefour firma curatenie bucu… la uşile capitonate costyn la bărbaţi cu strugurel ? Whos.amung.us
morcoveaţă 
asta e un fel de curs de trendplansetter.
Neah… eu ma las dus de val. Fac ce-mi vine. Nu sunt mereu „ontopic”, dar na… asta-s eu.
era vb aia cand eram mici cu „Ras cu plans, balega de manz” …ma rog…asta era de obicei cand cadea cineva si se lovea si incepea sa planga si vazand ca ceilalti rad incepea sa rada si el…
dar prietenul tau de ce plangea?
@dark
tin minte, da… si mai e senzatia aia de ras-plans atunci cand te lovesti la degetul mic de la picior. hihi
@cu…
pai ceva probleme sentimentale… nu mai stiu exact.
dadada…plansul este o arta…dezvoltata in general de femei…aveam colege in liceu care porneau butonasul de plans in fata profesorului cand luau un 7…si stiti vorba aia: ploaia spala pacatele…iar 7-le se transforma in 9…
ce oameni!
si daca radea lua un 4, clar!!!
hm. misto sa poti sa plangi la comanda, mereu mi-am apreciat aceasta aptitudine, mai ales in certurile cu brotherul mai mare.
Ideea e ca de ras, razi mai des decat de plans pentru ca de plans, plangi mai rar. Ca asa e romanu’ plange rar si rade mult si de aia e gras. Ca rasul ingrasa.
rasu plansu si prunu
cand plansul e controlat si nu e spontan nu mai e plans, cand rasul e facut sa arate bine numai e ras autentic …
idem.
dar m-am abtinut sa zic ceva pana acum.
plansul ar trebui sa fie manifestarea-limita a unei emotii, nu un accesoriu sexy de impresionat fraieri/fraiere
mai bine un plîns nereuşit decît o stare catatonică sub duş, cînd nici să plîngi nu.
eu mă fac de rîs cu rîsul meu. e de tot rîsul.
aaa, cu plînsul „la comandă”? e chestie de control neurovegetativ. pot, dar cum nu am dat la actorie, e un skill în paragină… aaa, pot să roşesc la comandă. voi?
eu pot fara comanda
unele plansuri te baga automat in panica.
te intrebi ce dracu s’a intamplat si afli ca a intepat’o o albina. (da. mai mult femeile…)
transp poate sa… dar scriu imediat* ce poate.
*mai tarziu.
e mai tarziu, oaie!
🙂 inca nu…
maine… nush.
ca nu am textele.
da, sau sa fugi sa te uiti in oglinda dupa orice moment important
ca sa vezi cum ai fost
e de ras… sau de plans?
e de privit daca este de râs sau de plâns… in oglinda, adica.