Atenţie!!!
Stau în staţie, aştept un tramvai şi mă gândeam că vă interesează.
atentie
Filed under: bagate cu fortza | Leave a Comment
am făcut campanie pentru PNȚCD
când eram mic. am fost în câteva sate din Dobrogea parcă să câștig și eu un ban. toți bătrâneii ieșeau la poartă și ne goneau că nu aveam și cu Iliescu.
Filed under: bagate cu fortza | Leave a Comment
3 zile fără timp
Aventura a început cu Decât O Revistă, în paginile căreia am găsit pagina despre Experience Hotel. Mi-a plăcut ideea, am înghițit în sec că nu am cum să particip și mi-am luat gândul așteptând proiectul în sine să văd cum se desfășoară. Asta era într-o miercuri. Duminică m-a sunat Laura să-mi spună dacă vreau să rămân fără timp 3 zile. Am zis DA din prima (mă rog, trebuia să rezolv niște mici probleme la birou, dar eram 99% convins că voi merge)! și iată-mă în rolul mamei revistei Love Issue cazat în hotelul fără timp alături de alți 13 experimentaliști și multă bere Grolsch.
Întâlnirea
A fost la Piața Presei unde erau toți ajunși. Am fost penultimul, mi-am cerut scuze, am făcut cunoștință cu gazdele, cu colegii, mi-am luat la revedere de la telefon și am plecat. Decât pe Cristi Lupșa îl cunoșteam mai bine, pe ceilalți mai mult de pe Facebook, din viața lor artistică sau, spre rușinea mea, deloc, dar descoperirea a meritat tot timpul pierdut. Gatekeeperii care au avut grijă de noi au fost domnii Dan Petre, sociolog și doctor în științele comunicării și Mugur Ciumăgeanu, psiholog, psihoterapeut, antropolog. De Mugur m-am atașat imediat cum am făcut cunoștință, mai ales pentru că tocmai descoperise Love Issue, i-a plăcut mult și a ținut să mă fascineze cu varianta de iPad a British Journal of Photography care arată splendid și să-mi spună că i-ar sta minunat revistei mele îmbracată-n aplicație (găsesc voluntar developper care să mă ajute? : ) ). Mai târziu, în casă, Mugur urma să-mi dea papucii…
De precizat că cei doi nu au stat cu noi în casă deși au pierdut destul de multe lucruri interesante.
Cei care au fost în casă, în ordinea de pe site: Doru Trăscău – solist Mono Jacks, Mădălina Dan – coregraf și performer, Cristian Lupșa – editor Decât O Revistă, Vlad Ioan Tăușance – scriitor și jurnalist, Cristian Neagoe – masterand la Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti, Ana Botezatu – ilustrator, Bogdan Șerban – om de Radio Guerrilla, Vlad Ursulean – tânăr jurnalist rătăcitor, Georgiana Toea – unul dintre fondatorii Artskul, Ioana Blaj – actriță, Ioana Cotulbea – unul dintre creatorii revistei TATAIA, Luiza Zan – cântăreață, Dan Ungureanu – ilustrator și voluntar la unul dintre festivalurile mele preferate, Plai.
Drumul
Fiind timid din fire și nu foarte sociabil cu oameni pe care abia îi cunosc, am încercat să mă așez lângă lume cunoscută. De fapt, am observat o oarecare aranjare stabilită încă de la locul de întâlnire, ceea ce era și normal, doar că eu ajunsesem penultimul, toată lumea mă semi-aștepta iar eu eram destul de emoționat, deși nu se vedea.
M-am așezat lângă Cristian, cel cu care am vorbit pe drum despre, evident, reviste, fotografii, oameni, povești și întâmplări. M-am simțit onorat. În fața noastră vorbeau Bogdan și Doru despre, evident, muzică, trupe, concerte, povești și întâmplări iar lângă noi vorbeau Ana și Dan despre, evident, ilustrație, desene, lucruri frumoase, sau cel puțin asta mai auzeam din când în când.
Ni s-a spus că mergem spre Târgoviște, ne vor lăsa să vedem până acolo și de la un moment dat vom avea pe ochi niște ochelari de somn pe care nu-i vom mai da jos până în casă. Nu știam unde ne duc, cum arată casa, dacă este în vreun sat sau pe un deal izolat.
Inițierea
Am ajuns după circa o oră de stat cu ochelarii de somn pe ochi. Am coborât ușor din autocar ținuți de gazde și ne-au condus într-un loc unde ajunși toți ne-au lăsat să vedem. Prima chestie pe care am văzut-o: frigiderul Grolsch plin, îmi era sete! doar că era puțin cam frig. Ne-au întrebat ce mai facem, dacă suntem bine, ne-au dat instrucțiuni, ne-au dat salopete și tricouri, markere colorate și ne-au pus să ni le personalizăm. După un drum legat la ochi cu șanse mari să adorm, nu prea mă inspira mare lucru, berea era în continuare rece, caldă nu aveau, așa că am stat să mă mai gândesc. Mugur m-a întrebat ce obiecte am luat cu mine. Am uitat să precizez: aveam voie cu 5 obiecte personale în casă, obiecte care să nu poată măsura timpul. eu am avut o agendă (deși bănuiam că voi primi de acolo), două pixuri, un orgasmotron (pentru binele tuturor), ultimul număr din revista COLORS și o oaie mică și simpatică primită de la iubita mea. Mai jos arătam ce-i ăla un orgasmotron.
Imediat cum am intrat în casă, după tot schimbatul, pozatul, inițiatul în ale fărătimpului pe muzică din Twin Peaks, am făcut cunoștință cu una dintre gazdele care s-a ocupat de noi pe timpul șederii, care ne întreba dacă mai dorim ceva, dacă ne simțim bine, dacă nu ne strâng bretelele. Avea și un ajutor, schimbul doi, care a fost la fel de simpatic. Îmi pare rău că nu-mi mai aduc aminte numele lor, am o bănuială mare, dar nu vreau să fac vreo gafă.
Prima seară
Puțin spus, totuși. A fost de fapt prima perioadă înainte de primul somn. Ne-am obișnuit cu casa, cu berea, cu masa de ping-pong, cu cea de biliard, cu camera mea care puțea, cu luminile care, supriză, rămâneau aprinse mereu și în camere. În casă intrai printr-un hol unde în dreapta aveai camera staff-ului (cameramanii simpatici care au locuit și ei cu noi, doar că ei știau cât e ceasul și puteu ieși la AER!), apoi scările spre etaj. Mai în față, tot pe dreapta, în jos la demi-sol, era locul de fumat și la același nivel aveam camera cu frigiderul de bere, masa de biliard și o biblioteca cu cărți foarte vechi. Pe stânga holului era masa cu bunătăți iar în față ajungeai în living-ul mare cu o canapea, două fotolii și câteva puf-uri. Din living se putea ajunge în cealaltă cameră de distracție, camera albăăă, plină de o masă de ping-pong și o sobă nefuncțională. Mi-a luat ceva timp, vreo două beri, să mă obișnuiesc.
După un timp a apărut primul invitat, un domn care părea că pică de somn ne-a distrat cu exerciții de improvizație, cred că era vreo 2 AM (aveam o problemă: trebuia să mă gândesc tot timpul „cam cât o fi ceasul?”). Apoi a mai venit un domn cu multe cutiuțe de vopsea, a schițat ceva pe peretele mare și alb din camera de ping-pong și a plecat apoi a venit o trupă de actori cu care am bătut la tobe. Multe tobe. Am început să mă bag în seamă mai serios și cu colegii, să particip la discuții interesante ținute la fumoar, să joc Wist și să inventăm cuvinte și povești.
Posibil să fi rezistat până pe la 4-5 dimineața la discuții, m-am retras în pat atunci când chiar n-am mai putut. Am adormit cu greu, nefiind obișnuit cu ochelarii de somn.
A doua perioadă
Am făcut fitness, am jucat rummy, bilard, am conviețuit ca niște cobai simpatici și de treabă, am putut trimite și mesaje afară. Puneam bilețele în sticlele goale de bere iar gazdele noastre le luau și le trimiteau unde trebuie, al meu a ajuns și public.
Am mai făcut niște exerciții, am mai colorat pereții, am mai jucat ping-pong, creativitatea noastră dădea roade. M-a bătut Cristi Lupșa la biliard, l-am bătut și eu pe el. Seara (mă rog…) a venit în vizită Dan Petre să ne întrebe pe fiecare cât credem că este ceasul și ce obiect ne putem alege din casă care să ne reprezinte șederea noastră acolo fără timp. Eu am zis ora 11PM și mi-am ales șaorma cu de toate pe care am încercat s-o pictez pe peretele mare (în poza de jos, în ochiul peștelui cu picioare). Mă reprezenta prin faptul că am venit cu un scop în casă, să fac multe lucruri (de toate) și să le fac bine și organizat, dar mi-a ieșit un fel de șaorma simpatică, dar prost desenată. Aveam alte pretenții de la mine, dar toate atracțiile din jur, jocurile de societate, ping-pong-ul și multe altele m-au împins într-o socializare intensă alături de acei oameni care mi-au devenit prieteni pentru 4 zile.
După lupte cu somnul fentându-l că mai pot, am cedat și m-am culcat. Cred că pe la un 5-6AM.
A treia perioadă
În partea asta cred c-am rezistat mai mult, țin minte că am băut și ceva mai multă bere și tare mi-e teamă că m-am culcat pe la un 6AM. N-am dormit mult, că m-a trezit un sunet de goarnă. A fost de bine până la urmă pentru că urma să înceapă cel mai interesant exercițiu din casa fără timp, Scrie Despre Tine cu Vera Ion. Cu ocazia asta mi-am adus aminte de ce am fost ales să fiu în acea casă, de ce trebuie să continui proiectele începute și să le transform în unele prioritare. Sunt convins că toți cei care au participat la exercițiu au fost foarte mulțumiți. Apoi au venit ciorba de cartofi, micii și cârnații, la 10AM.
Acum, după o săptămână îmi aduc aminte toate activitățile, dar foarte amestecat. Am avut și o piesă de teatru, la final am avut și o trupă de oameni simpatici cu care am dansat pe melodii din anii 90, am avut cafea cu cardamon de la Ioana, și cremă de zahăr ars cerută pe bilețel. Per total, am fost foarte răsfățați.
Ieșirea
Atmosfera era încinsă, toți eram foarte activi, răpisem doi tineri care veniseră cu trupa de dans și se pare că aveam nevoie de aer. A intrat Mugur să ne anunțe că vom ieși puțin, dar ca aventura continuă. Am ieșit într-o ordine pe care am vrut s-o înțeleg, dar nu mi-a mers. Când mi-a venit rândul, mi-am pus ochelarii de somn, am fost luat de vecina de cartier Alina care m-a întrebat cât cred că este ceasul. I-am spus 16:30 și m-a dus la aer. M-a condus câțiva zeci de metri într-un loc unde se pare că eram adunați toți. Mi s-a spus să mă așez și să NU îmi dau, încă, ochelarii jos. Stăteam cu capu’n iarbă și simțeam adieri de vânt, soare și munte. După ce am fost aduși toți, ne-au spus să ne dăm jos ochelarii și…
…ne-am trezit într-un loc la care cred că niciunul dintre noi nu se aștepta. Am fost lăsați să respirăm câteva minute, să fim întrebați de diverși oameni cum a fost, ce s-a întâmplat, dacă mai vrem.
Mai vrem, dar mai târziu. Deocamdată mă bucur că am făcut parte din acest experiment, le mulțumesc celor de la Experimentalist.ro pentru relațiile de prietenie pe care mi le-am avut în hotel, fie și ele de context, cu oameni cu care aș vrea să mă mai văd, să mai beau o bere și să mai discutăm chestii serioase, amuzante, utile sau inutile.
Îmi pare rău că acest post n-a venit mai devreme, mai la cald, dar mă bucur că pot anunța următorul fapt de săptămâna asta:
Filed under: pebune | Leave a Comment
Lampa căciulă
Sau cap, inca nu m-am hotarat. Cert este ca evenimentul Puma s-au adunat multe lucrari interesante iar asta m-a impresionat asa tare incat a trebuit sa-i fac o poza cu telefonul meu nou de pe care scriu chiar acum testand vechiul meu blog. E tarziu, ma culc.
Filed under: bagate cu fortza | Leave a Comment
pana pe 27 iunie
puteti merge la hiperpetrecerea Cora care va promite mare distractie si mici. mici marisori, bere timisoreana, lume de calitate, coada mare si repede. grabiti-va!
Am mancat 4 mici si am baut doua beri cu 7 lei iar bunul meu prieten, Vasile, a spus ca micii-s buni, se cunoaste dupa râgâitul de dupa.
Care vine sambata la Obor?
Filed under: pebune | 3 Comments
morcoveaţă 